Șomajul în UE 2025: decalajul dintre state a scăzut de la 20,6 la 7,7 puncte

Un deceniu de apropiere: de la 20,6 la 7,7 puncte procentuale

Rata medie a șomajului în UE-27 (15-74 ani) a scăzut de la 10,2% în 2015 la 6,0% în 2025, nivel identic cu cel din 2024 (Eurostat). Media ascunde însă schimbarea mai importantă: dispersia dintre statele membre.

În 2015, distanța dintre statul cu cel mai ridicat șomaj (Grecia, 25,0%) și cel cu cel mai scăzut (Germania, 4,4%) era de 20,6 puncte procentuale. În 2025, distanța dintre Spania (10,5%) și Cehia (2,8%) este de 7,7 p.p. — o comprimare de 12,9 p.p. într-un deceniu.

Pragurile spun aceeași poveste. În 2015, un singur stat membru avea șomaj sub 5% — Germania, cu 4,4%; următoarea clasată, Cehia, avea 5,1%. În 2025, 11 state se află sub acest prag: Cehia (2,8%), Malta și Polonia (3,1%), Bulgaria (3,5%), Germania (3,8%), Țările de Jos și Slovenia (3,9%), Cipru și Ungaria (4,4%), Irlanda (4,7%) și Croația (4,9%). La celălalt capăt, numărul statelor cu șomaj de cel puțin 10% a scăzut de la 9 în 2015 la unul singur în 2025.

Sudul a condus convergența, dar de la un nivel de criză

Cele mai mari reduceri din ultimul deceniu aparțin statelor lovite de criza datoriilor suverane. Grecia a scăzut cu 16,1 p.p. (25,0% în 2015 → 8,9% în 2025), Spania cu 11,6 p.p. (22,1% → 10,5%), Croația cu 11,3 p.p. (16,2% → 4,9%) și Cipru cu 10,6 p.p. (15,0% → 4,4%). Portugalia a coborât de la 13,0% la 6,0%, iar Italia de la 12,0% la 6,1%.

Aceste traiectorii explică cea mai mare parte a convergenței: dacă în 2015 vârful distribuției era format din economii sud-europene cu șomaj de peste 15%, în 2025 niciun stat membru nu mai depășește 10,5%.

Convergența este însă una de nivel, nu neapărat de calitate a ocupării. Datele folosite aici nu conțin informații despre tipul contractelor, subocupare sau salarii, așa că reducerea șomajului nu poate fi interpretată automat ca o îmbunătățire echivalentă a condițiilor de muncă.

Contracurentul nordic și baltic: convergență și „de sus în jos”

După 2022, o parte a apropierii dintre state vine din deteriorarea piețelor muncii din nordul și nord-estul Uniunii. Finlanda a urcat de la 6,8% în 2022 la 9,7% în 2025 (+2,9 p.p.), devenind a doua cea mai ridicată rată din UE, după Spania. Suedia a crescut de la 7,5% la 8,8% (+1,3 p.p.).

Estonia, Danemarca și Luxemburg au consemnat fiecare o creștere de 1,9 p.p. față de 2022 (5,6% → 7,5%, 4,5% → 6,4%, respectiv 4,6% → 6,5%). Chiar și Germania a urcat de la 3,1% în 2022 la 3,8% în 2025, iar Austria de la 4,8% la 5,7%.

Rezultatul este o reordonare a clasamentului: în 2015, Finlanda (9,4%) era sub media UE-27 (10,2%); în 2025 depășește media cu 3,7 p.p. Statele baltice ilustrează același contrast — Letonia (6,9%) și Lituania (6,9%) rămân peste media UE, în timp ce Bulgaria, fostă codașă regională cu 10,1% în 2015, a coborât la 3,5%.

Ocuparea nu echivalează automat cu ieșirea din sărăcie

Comparația dintre cei doi indicatori arată o transmisie incompletă. Grecia și-a redus șomajul cu 16,1 p.p. din 2015, dar rata persoanelor expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) a scăzut doar de la 32,4% la 27,5% (−4,9 p.p.) și a crescut cu 1,4 p.p. față de 2023 (26,1%). Spania a redus șomajul cu 11,6 p.p., iar AROPE cu doar 3,0 p.p. (28,7% → 25,7%).

Relația funcționează și invers. România a redus șomajul modest, de la 8,4% în 2015 la 6,1% în 2025 (−2,3 p.p.), dar AROPE a scăzut cu 17,1 p.p., de la 44,5% la 27,4% — cea mai amplă reducere din UE în perioada analizată, semn că nivelul veniturilor și transferurile sociale contează cel puțin la fel de mult ca volumul ocupării.

Germania este cazul opus: cu un șomaj de 3,8% în 2025, al cincilea cel mai redus din UE, are un AROPE de 21,2%, peste media UE-27 de 20,9% și cu 1,2 p.p. peste nivelul din 2015 (20,0%). Atenție însă la ruptura de serie: saltul german de la 17,3% (2019) la 20,4% (2020) coincide cu modificarea metodologică a anchetei naționale, deci comparațiile înainte/după 2020 pentru Germania trebuie tratate cu prudență.

Legătura dintre cei doi indicatori nu este deterministă: Cehia are simultan cel mai mic șomaj (2,8%) și cel mai mic AROPE (11,5%) din UE în 2025, în timp ce Bulgaria combină un șomaj foarte redus (3,5%) cu cel mai ridicat AROPE (29,0%).

Moldova în oglinda convergenței europene

Pentru Republica Moldova, stat candidat, comparația directă a ratei șomajului cu statele membre este înșelătoare. Estimarea OIM preluată de Banca Mondială indică 1,5% în 2025 (1,4% în 2024) — un nivel care reflectă mai degrabă inactivitatea ridicată și emigrația decât o piață a muncii mai performantă decât cea cehă. Datele Eurostat privind șomajul armonizat nu includ Moldova, iar indicatorul AROPE nu este disponibil pentru Moldova în setul Eurostat analizat.

Decalajul de venit rămâne principalul obstacol al convergenței: în 2025, PIB-ul pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare era de 19.996 USD internaționali în Moldova, față de 65.503 USD media UE (30,5%), 50.895 USD în România și 44.451 USD în Bulgaria (Banca Mondială). Media mondială, 25.704 USD, se situează încă peste nivelul Moldovei.

Dependența de remitențe scade, dar rămâne structurală: 9,4% din PIB în 2025, față de 22,1% în 2014 și 16,3% în 2019 (Banca Mondială) — de aproape 11 ori media UE (0,86% în 2025). În Georgia, celălalt stat candidat din Parteneriatul Estic, remitențele reprezentau 11,2% din PIB în 2025.

Pe sănătate, distanța este la fel de vizibilă: speranța de viață la naștere era de 72,0 ani în Moldova în 2024, față de 81,5 ani media UE-27 (Eurostat) — un decalaj de 9,5 ani. În schimb, inegalitatea veniturilor este comparativ redusă: indicele Gini al Moldovei era 26,8 în 2023, sub România (29,8) și mult sub Bulgaria (39,5).

Ce înseamnă pentru Moldova

Primo, experiența statelor membre arată că apropierea de UE pe piața muncii se măsoară prin indicatori armonizați, nu prin rate naționale de șomaj înregistrat. Alinierea deplină la ancheta forței de muncă și la EU-SILC — inclusiv publicarea unui indicator AROPE comparabil — ar permite monitorizarea obiectivă a convergenței sociale în procesul de aderare; în prezent, Moldova lipsește din ambele serii Eurostat analizate.

Secundo, cazul românesc (AROPE −17,1 p.p. între 2015 și 2025, cu un șomaj relativ stabil, de la 8,4% la 6,1%) arată că reducerea riscului de sărăcie depinde de nivelul veniturilor și de transferurile sociale, nu doar de crearea de locuri de muncă. Pentru Moldova, unde ocuparea rurală și veniturile agricole sunt principalele surse de vulnerabilitate, calibrarea prestațiilor sociale rămâne un instrument cu efect direct.

Terțio, creșterea șomajului în state cu piețe ale muncii tradițional strânse — Finlanda +2,9 p.p., Estonia, Danemarca și Luxemburg câte +1,9 p.p. din 2022 — semnalează că cererea de forță de muncă din UE nu este garantată pe termen lung. Scenariile privind remitențele (9,4% din PIB în 2025) și migrația circulară ar trebui construite și pe ipoteza unei piețe europene mai puțin absorbante.

Quarto, recuperarea decalajului de venit este un proces de lungă durată: PIB-ul pe locuitor la PPC al Moldovei a urcat de la 23,9% din media UE în 2015 (9.198 USD față de 38.552 USD) la 30,5% în 2025, adică +6,6 p.p. într-un deceniu. La acest ritm, convergența veniturilor ar dura mai multe decenii, motiv pentru care politicile publice pot fi evaluate mai realist pe indicatori sociali intermediari — ocupare, speranță de viață, risc de sărăcie — decât pe recuperarea PIB-ului pe locuitor.

Surse

• Eurostat — baza de date (șomaj, AROPE, speranța de viață)
• Banca Mondială — World Development Indicators
• Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova